in Malaezia
RLC. Hey Song ‘Siam Thunder’
Acum 4 ore
Alimentatia plantelor mele - la fel de completa ca a mea?
Posted on
09:57
- by Alice din Tara Minunilor
In:
carte,
hibiscus,
substante nutritive
De curand mi s-au imbolnavit 2 orhidee pe care nu m-am priceput sa le doftoricesc singura, asa ca am apelat la sfatul unor cunoscatori. Poate voi descrie candva incercarea mea de a le recupera, dar deocamdata sunt hotarata sa ma documentez mai bine in legatura cu o crestere optima a plantelor. Si voi incepe cu hibiscusii, care sunt febletea mea. Prima lectie am avut-o chiar azi - o parte a unui capitol dintr-o carte despre hibiscusi. Inainte sa incep, o salut pe Mihaela, care a gasit acest blog uitat, si l-a adaugat in lista ei de bloguri. :) Si acum incepe lectia. Shht si atentie maxima! :D
.jpg)
Cartea, HIBISCUS - Queen of the Flowers (First Edition) by Jim Howie, poate fi consultata aici:
Asadar, prima mea lectie, o parte din capitolul 5 al acestei carti:
Substantele nutritive necesare plantelor
Plantele au nevoie de anumite substante pentru a se dezvolta în mod adecvat. Unele dintre aceste substante sunt de obicei prezente în sol în cantităţi adecvate, în timp ce altele se pot gasi in cantitati foarte mici. Se intampla, insa si ca substantele prezente in sol sa nu poata fi accesibile plantelor datorita naturii solului. Ori de cate ori unul din substantele esentiale pentru cresterea sanatoasa a plantei se va afla in cantitare redusa, el va trebui furnizat printr-un anumit tip de ingrasamant.
Este general valabil ca un ingrasamant echilibrat (ce poate fi gasit in comert), precum si mentinerea solului la un pH adecvat, asigura hibiscusilor cea mai ieftina si stabila fertilitate.
Chimia ingrasamintelor si reactia lor cu solul este complexa, insa principiile esentiale pot fi intelese de orice gradinar amator.
Acest articol vrea sa-i ajute pe crescatorii amatori de hibiscus sa aleaga ingrasamantul potrivit si sa-l aplice corect.
Nutrientii esentiali ai plantelor
Toate plantele au nevoie de cel putin 16 elemente esentiale pentru a creste si a inflori normal. Trei dintre aceste elemente esentiale, carbonul (C), hidrogenul (H) si oxigenul (O) ii sunt furnizate plantei prin apa si aer.
Din restul de 13 elemente nutritive esentiale, 6 sunt necesare plantei in cantitati relativ mari si sunt numite macroelemente, in timp ce alte 7 sunt necesare in cantitati mult mai mici si sunt numite microelemente sau oligoelemente. Cele 6 macroelemente sunt: azotul (N), fosforul (P), potasiul (K), calciul (Ca), magneziul (Mg), şi sulful (S). Cele 7 microelemente sunt fierul (Fe), manganul (Mn), zincul (Zn), cuprul (Cu), borul (B), molibdenul (Mo), şi clorul (Cl).
Aceste substante nutritive joaca roluri diferite in cresterea si dezvoltarea plantelor. Iata rolul catorva dintre principalele elemente nutritive:
Azotul este elementul de crestere. Este esential pentru formarea proteinelor si a clorofilei si este necesar dezvoltarii frunzelor si tuplinii. Azotul da o culoare verde inchis plantelor, insa azotul in exces duce la o crestere vegetativa intensa, dezavantajand inflorirea.
Fosforul este important pentru formarea radacinii, depozitarea energiei si productia de seminte. Produce o dezvoltare rapida a radacinii la plantele tinere.
Potasiul este important pentru formarea tesuturilor plantei si a florilor si ajuta la intarirea tulpinii si cresterea frunzelor. Potasiul actioneaza ca un tonic general si ofera o vigoare crescuta plantei, precum si rezistenta la boli.
Magneziul este o parte esentiala a moleculei de clorofila. De asemenea este important in productia de seminte si ajuta la absortia altor nutrienti.
Simptome ale carentei de nutrienti la plante
O carenta a unuia sau mai multor elemente esentiale din cele 16 va determina la planta manifestarea unor simptome de crestere anormala: decolorarea, ingalbenirea (cloroza) frunzelor, frunze de dimensiuni mici, arii moarte pe frunze (necroza), crestere distorsionata, etc. Deficitului unui element va produce un simptom diferit de cel produs de deficitul altui element, cu toate acestea, gradinarii amatori vor gasi adesea dificil sa deosebeasca un simptom de altul. Trebuie mentionat si ca multe dintre aceste deficiente produc simptome ce par identice unui observator ce nu este obisnuit sa le observe, de asemeni, plante diferite, dar cu o deficienta asemanatoare, pot prezenta simptome usor diferite. Din aceste motive, studiul de recunoastere a principalelor cele mai intalnite deficiente nutritive presupune practica si cere experimentare si familiarizarea cu cresterea plantelor.
Cele mai multe dintre deficientele macroelementelor apar la frunzele mature sau de jos ale plantei, in timp ce deficientele microelementelor pot fi observate la frunzele tinere dispuse spre varful ramurilor.
Daca se aplica regulat un ingrasamant complet echilibrat, deficientele de azot, fosfor si potasiu vor fi rare.
Iata cele mai frecvent intalnite deficiente nutritionale la hibiscus:
De azot: Frunzele mature devin galbui (clorotice). Frunzele sunt in mod egal afectate, inclusiv nervurile, progresand de la verde deschis la galben.
De potasiu: frunzele mature capata o culoare maro la varfuri si margini, in timp ce in rest raman verzi.
De magneziu: frunzele mature devin galbui-bronz cu verde persistent la varf si in zona dintre nervuri.
De fier: frunzele tinere devin galbui sau pal-galbui, in timp ce nervurile raman verzi. Frunzele pot fi mai mici decat in mod normal.
De mangan: este aproape similar cu deficitul de fier. Frunzele tinere devin verzui-galbui in timp ce nervurile raman inchise la culoare, insa ariile verzi aflate de-a lungul nervurilor sunt mai intinse/mari decat sunt la un deficit de fier, si de asemeni, nu intervine nici o reducere a dimensiunii frunzei.
Zinc: frunzele tinere sunt mici, apropiate, palide sau clorotice (galnui) si cel mai adesea sunt rasucite intr-o parte si par plisate.
Molibden: pe frunzele mature apoi pe cele tinere pot aparea pete. Frunzele tinere devin lungi capatand textura pielii, si pot fi inconvoiate ca o lingura. Acest fenomen e cunoscut sub numele de 'frunza curea', in care frunzele se ingusteaza, nervurile ajungand aproape paralele iar florile de asemenea pot fi deformate. Deficitul de Molibden poate aparea si disparea sporadic, din motive inca necunoscute, simptomele disparand singure, fara un tratament anume. Aceste simptome sunt similare cu cele provocate de erbicide si nu trebuiesc confundate cu ele.
Intelegerea etichetei ingrasamantului
Un ingrasamant este o substanta utilizata in scopul furnizarii unuia sau mai multor elemente esentiale pentru cresterea si dezvoltarea normala a plantei.
Analiza (N-P-K) va va spune raportul procentelor de greutate dintre azot, fosfor si potasiu in ingrasamantul pe care il cumparati. Analiza unui ingrasamant apare pe eticheta sub forma unui sir de trei numere, ca de exemplu 5-5-5. Primul numar indica procentul de azot (N), al doilea de fosfor (P) si al treilea indica procentul de potasiu (K).
Ingrasamantul complet continte azot, fosfor si potasiu, in timp ce ingrasamantul incomplet contine unul sau doua din aceste substante nutritive, si nu trei. Retineti ca termenul 'complet' aplicat la ingrasamant nu inseamna ca un produs contine toate elementele esentiale (macro si micro), ci doar pe acestea trei. Un ingrasamant poate fi complet si totusi sa-i lipseasca alte substante nutritive importante, cum ar fi magneziu, fier sau zinc.
Ingrasamantul echilibrat contine azot, fosfor si potasiu, cu azot si potasiu in procente egale in timp ce procentul de fosfor poate diferi. Astfel, un ingrasamant 5-5-5 sau 7-2-7 ar putea fi considerat un fertilizator echilibrat.
Raportul elementelor ingrasamantului se refera la valoarea relativa dintre procentul de azot, fosfor si potasiu din ingrasamant. Un ingrasamant 4-6-8 contine de 1.5 ori mai mult fosfor decat azot si de 2 ori mai mult potasiu decat azot prin urmare, ar putea fi numit ingrasamant cu raport de 1-1.5-2. Orice alt ingrasamant cu raport 1-1.5-2, ca de exemplu 6-9-12 va furniza aceleasi cantitati din cei 3 principali nutrienti daca rata de aplicare e ajustata corespunzator. De exemplu, 2 cani de 6-9-12 va furniza aceeasi cantitate de N, P si K precum 3 cani de 4-6-8. Astfel, ingrasamantul 6-9-12 este in esenta acelasi cu 4-6-8, ceilalti factori fiind identici, insa fiecare ingrasamant trebuie folosit utilizandu-se o rata diferita.
Eticheta ingrasamantului contine informatii valoroase. Din pacate, gradinarii amatori nu-i acorda multa importanta. Va trebui sa faceti o practica din a citi eticheta atunci cand cumparati un fertilizator. Scopul etichetei ingrasamantului este de a va spune ce cumparati. Aveti posibilitatea sa selectati ingrasamantul cel mai bun pentru plantele dvs. doar daca intelegeti informatiile de pe eticheta.
Surse de azot: Eticheta ingrasamantului contine o lista cu 4 forme de azot, care impreuna insumeaza procentul total de azot din ingrasamant: azot nitrat, azot amoniacal, azot organic solubil in apa si azot insolubil in apa.
Plantele pot absorbi azot doar din formele nitrate si amoniacale. Azotul nitrat se infiltreaza cu usurinta in timpul ploilor puternice. Azotul amoniacal este mai rezistent la aceasta infiltrare comparativ cu azotul nitrat, insa este convertit la forma nitrata destul de rapid, in timp de doua pana la trei saptamani, de bacteriile din sol.
Azotul amoniacal este preferat azotului nitrat in cazul hibiscusului datorita rezistentei la infiltrare si pentru ca, se pare, ajuta inflorirea.
Azotul organic solubil in apa se transforma in azot amoniacal la cateva zile dupa ce este aplicat pe sol. Din acest motiv, azotul organic solubil in apa prezent pe eticheta ingrasamantului poate fi considerat echivalentul azotului amoniacal. Principala sursa de azot organic solubil in apa este ureea. Ureea nu este un element organic ci un produs sintetic.
Azotul insolubil in apa provine aproape in intregime de la surse naturale organice, precum semintele macinate, namolurile provenite de la statiile de epurare, fainurile proteice. Trebuie convertit in azot amoniacal de catre organismele din sol inainte de a fi folosit de plante, iar conversia are loc gradual. Datorita descompunerii sale lente si a rezistentei la infiltrare, este de preferat a se gasi in ingrasamant, chiar daca aceasta forma de azot este mult mai scumpa decat altele.
Fosforul - Cele mai multe plante, inclusiv hibiscusul, nu au nevoie de la fel de mult fosfor pe cat au de azot si potasiu. Fosforul aplicat pe sol nu se infiltreaza si ramane disponibil pentru mai mult timp. Prea mult fosfor, mai ales in soluri alcaline, va bloca multe din microelemente, mai ales fierul. Cand apare acest fenoment, poate dura pana la 12 luni corectarea nivelului de fosfor din sol. Din acest motiv, o formula de ingrasamant relativ scazuta in fosfor, ca de exemplu 7-2-7 este de dorit.
Potasiul este important pentru hibiscus, in special in productia florilor. Clorura de potasiu (KCl) este cea mai ieftina sursa de potasiu si ca atare, se gaseste frecvent in fertilizatori insa nu este de dorit datorita nivelului sau mare de clorura.
In cazul in care apare apare o carenta de magneziu, se poate folosi sulfatul de magneziu (sarurile Epsom). Adesea, aplicarea de magneziu pe sol nu va avea un efect imediat daca deficitul este sever. Pulverizarea frunzisului cu o solutie de 60 de grame de sulfat de magneziu si 4.5 l apa, poate fi de ajutor.
Sulful - De obicei exista suficient sulf in apa si fertilizatorul care ii sunt furnizati plantei, pentru a satisface cererea ei de acest macroelement. Se poate ca sulful sa nu fie listat pe eticheta, dar este furnizat de multe substante din fertilizator: sulfatul de amoniu, sulfatul de potasiu. Sulful poate fi listat ca hrana secundara pentru planta daca este adaugat pentru a forma un ingrasamant acid, dar chiar daca sulful nu e mentionat, nu aveti motive sa va ingrijorati.
Calciul - Daca pH-ul solului este pastrat in intervalul corespunzator, atunci exista suficient calciu in sol pentru o crestere normala a plantei. Daca se foloseste var agricol sau dolomita pentru a mentine pH-ul solului mai mare de 5.5, nu veti mai avea motive sa va ingrijorati in prinvinta calciului. Dolomita contine si magneziu ceea ce este foarte bine.
Oligoelementele (microelementele) - Este recomandat sa aveti toate solurile analizate de un specialist inainte de a adauga vreun microelement solului deoarece acestea pot deveni toxice pentru plante daca exista mai multe din ele aflate intr-o forma disponibila ei. 'Forma disponibila' inseamna ca microelementele sunt prezente in cantitatile cerute dar intr-o forma ce le face accesibile plantei. Nu este de folos adaugarea de microelemente, si schimbarea pH-ului solului. De exemplu, carentele de oligoelemente sunt adesea intalnite la solurile pe care s-a aplicat var agricol prea mult. Adaugarea de microelemente nu ar avea nici un efect, deoarece varul agricol le-ar face nedisponibile.
Cresterea aciditatii solului prin adaugarea de sulf va creste mult disponibilitatea tuturor oligoelementelor cu exceptia molibdenului. Fierul este unul din cele mai abundente minerale intalnite in sol, insa doar o cantitate mica este prezenta intr-o forma disponibila plantelor.
Clorofila, ceea ce da culoarea verde plantei, necesita fier pentru a fi formata, si de aceea carenta de fier se manifesta imediat prin ingalbenirea frunzelor deoarece nu le este furnizata suficienta clorofila. Insa aceasta nu inseamna ca nu exista deloc fier in sol. Probabil ca este suficient pentru nevoile plantei dar varul agricol a marit pH-ul solului intr-atat incat s-a format hidroxidul de fier insolubil, care nu este disponibil plantelor. Odata ce solul este acidificat prin adaugarea de sulf, fierul devine solubil si disponibil plantelor.
Oligoelementele - Au hibiscusii nevoie de ele?*
Raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ, dar urmatoarea intrebare ce urmeaza este cum stim daca solul are vreo carenta de oligoelemente? Acest lucru poate fi observat la 'plantele indicatoare'. Cel mai bun indicator al deficitului de bor este sfecla. Acestea vor avea radacini crapate si unele vor muri chiar daca au frunzele intens colorate.
Citricele sunt de asemenea ghizi buni, caci fructele lor vor fi uscate si nesuculente. Pentru a corecta acest deficit de bor (presupunand ca nu are o reactie alcalina), aplicati borax pe suprafata solului folosind o rata de 40g pe 10m2 - boraxul poate fi amestecat cu solul pentru o aplicare mai usoara sau pulverizat pe frunze intr-o solutie de 30g la 7 l de apa.
Aveti grija la cantitatea de borax utilizata! Folositi doar cantitatile indicate, altfel pot interveni ranirea plantei sau chiar moartea. Amintiti-va sa nu executati aceasta operatiune la caldura zilei!
Deficitul de molibden este descris ca fiind asociat cu hibiscusul si este de obicei numit 'frunza curea'. Frunzele afectate, desi verde inchis la culoare, sunt pipernicite si stranse lateral, nervurile sunt proemninente si distorsionate. Florile plantei afectate nu se deschid normal, iar petalele tind sa se contopeasca. Plantele afectate trebuiesc pulverizate cu o solutie de amoniu sau molibdat de sodiu in concentratie de 30g la 27 l de apa pana la umezirea frunzelor.
Cuprul si zincul sunt de asemenea oligoelemente importante. Efectul metabolismului cuprului in planta nu este cunoscut in profunzile, dar s-a demonstrat ca e prezent in anumite proteine, cu caracter de enzime. Aceste enzime ajuta anumite procese chimice si de crestere. Cuprul pare sa ajute la formarea de vitamina A. O deficienta de cupru duce la ingalbenirea si caderea frunzelor si uscarea ramurilor incepand de la varf. In acest caz citricele dvs. sunt buni indicatori ai deficitului. Daca apare fenomenul de mai sus, solul dvs. are un deficit de cupru.
Deficienta de zinc duce la formarea de frunze mici si grupate impreuna sub forma unei rozete iar plantele sunt pipernicite. Pentru a depasi deficitul de zinc, e necesara pulverizarea plantelor cu o solutie de sulfat de zinc (45 g) si var agricol hitratat (20 g) la 4.5 l apa. Cel mai bun moment pentru aceasta pulverizare este primavara sau la inceputul verii.
Frunze afectate Semne Elementul deficitar
Toate frunzele Pipernicite, nervuri galbui, adesea rosii Azot
Frunze mature Mici, rasucite, decolorate Zinc
Galben pestrit, violacee Fosfor
Frunze tinere Gri, cu pete galbene, nervuri verzi Magneziu
Margini violacee si sfaramicioase Potasiu
Ofilite, apa nu ajuta Cupru
Ingalbenite, toate nervurile verzi Mangan
Ingalbenite, toate nervurile mari verzi Fier
Ingalbenite, nici o nervura verde Sulf
Doar baza frunzei ingalbenita Bor
Varfuri si margini doar ingalbenite Calciu
*s-a scris in 1980
(va urma)
.jpg)
Cartea, HIBISCUS - Queen of the Flowers (First Edition) by Jim Howie, poate fi consultata aici:
Asadar, prima mea lectie, o parte din capitolul 5 al acestei carti:
Substantele nutritive necesare plantelor
Plantele au nevoie de anumite substante pentru a se dezvolta în mod adecvat. Unele dintre aceste substante sunt de obicei prezente în sol în cantităţi adecvate, în timp ce altele se pot gasi in cantitati foarte mici. Se intampla, insa si ca substantele prezente in sol sa nu poata fi accesibile plantelor datorita naturii solului. Ori de cate ori unul din substantele esentiale pentru cresterea sanatoasa a plantei se va afla in cantitare redusa, el va trebui furnizat printr-un anumit tip de ingrasamant.
Este general valabil ca un ingrasamant echilibrat (ce poate fi gasit in comert), precum si mentinerea solului la un pH adecvat, asigura hibiscusilor cea mai ieftina si stabila fertilitate.
Chimia ingrasamintelor si reactia lor cu solul este complexa, insa principiile esentiale pot fi intelese de orice gradinar amator.
Acest articol vrea sa-i ajute pe crescatorii amatori de hibiscus sa aleaga ingrasamantul potrivit si sa-l aplice corect.
Nutrientii esentiali ai plantelor
Toate plantele au nevoie de cel putin 16 elemente esentiale pentru a creste si a inflori normal. Trei dintre aceste elemente esentiale, carbonul (C), hidrogenul (H) si oxigenul (O) ii sunt furnizate plantei prin apa si aer.
Din restul de 13 elemente nutritive esentiale, 6 sunt necesare plantei in cantitati relativ mari si sunt numite macroelemente, in timp ce alte 7 sunt necesare in cantitati mult mai mici si sunt numite microelemente sau oligoelemente. Cele 6 macroelemente sunt: azotul (N), fosforul (P), potasiul (K), calciul (Ca), magneziul (Mg), şi sulful (S). Cele 7 microelemente sunt fierul (Fe), manganul (Mn), zincul (Zn), cuprul (Cu), borul (B), molibdenul (Mo), şi clorul (Cl).
Aceste substante nutritive joaca roluri diferite in cresterea si dezvoltarea plantelor. Iata rolul catorva dintre principalele elemente nutritive:
Azotul este elementul de crestere. Este esential pentru formarea proteinelor si a clorofilei si este necesar dezvoltarii frunzelor si tuplinii. Azotul da o culoare verde inchis plantelor, insa azotul in exces duce la o crestere vegetativa intensa, dezavantajand inflorirea.
Fosforul este important pentru formarea radacinii, depozitarea energiei si productia de seminte. Produce o dezvoltare rapida a radacinii la plantele tinere.
Potasiul este important pentru formarea tesuturilor plantei si a florilor si ajuta la intarirea tulpinii si cresterea frunzelor. Potasiul actioneaza ca un tonic general si ofera o vigoare crescuta plantei, precum si rezistenta la boli.
Magneziul este o parte esentiala a moleculei de clorofila. De asemenea este important in productia de seminte si ajuta la absortia altor nutrienti.
Simptome ale carentei de nutrienti la plante
O carenta a unuia sau mai multor elemente esentiale din cele 16 va determina la planta manifestarea unor simptome de crestere anormala: decolorarea, ingalbenirea (cloroza) frunzelor, frunze de dimensiuni mici, arii moarte pe frunze (necroza), crestere distorsionata, etc. Deficitului unui element va produce un simptom diferit de cel produs de deficitul altui element, cu toate acestea, gradinarii amatori vor gasi adesea dificil sa deosebeasca un simptom de altul. Trebuie mentionat si ca multe dintre aceste deficiente produc simptome ce par identice unui observator ce nu este obisnuit sa le observe, de asemeni, plante diferite, dar cu o deficienta asemanatoare, pot prezenta simptome usor diferite. Din aceste motive, studiul de recunoastere a principalelor cele mai intalnite deficiente nutritive presupune practica si cere experimentare si familiarizarea cu cresterea plantelor.
Cele mai multe dintre deficientele macroelementelor apar la frunzele mature sau de jos ale plantei, in timp ce deficientele microelementelor pot fi observate la frunzele tinere dispuse spre varful ramurilor.
Daca se aplica regulat un ingrasamant complet echilibrat, deficientele de azot, fosfor si potasiu vor fi rare.
Iata cele mai frecvent intalnite deficiente nutritionale la hibiscus:
De azot: Frunzele mature devin galbui (clorotice). Frunzele sunt in mod egal afectate, inclusiv nervurile, progresand de la verde deschis la galben.
De potasiu: frunzele mature capata o culoare maro la varfuri si margini, in timp ce in rest raman verzi.
De magneziu: frunzele mature devin galbui-bronz cu verde persistent la varf si in zona dintre nervuri.
De fier: frunzele tinere devin galbui sau pal-galbui, in timp ce nervurile raman verzi. Frunzele pot fi mai mici decat in mod normal.
De mangan: este aproape similar cu deficitul de fier. Frunzele tinere devin verzui-galbui in timp ce nervurile raman inchise la culoare, insa ariile verzi aflate de-a lungul nervurilor sunt mai intinse/mari decat sunt la un deficit de fier, si de asemeni, nu intervine nici o reducere a dimensiunii frunzei.
Zinc: frunzele tinere sunt mici, apropiate, palide sau clorotice (galnui) si cel mai adesea sunt rasucite intr-o parte si par plisate.
Molibden: pe frunzele mature apoi pe cele tinere pot aparea pete. Frunzele tinere devin lungi capatand textura pielii, si pot fi inconvoiate ca o lingura. Acest fenomen e cunoscut sub numele de 'frunza curea', in care frunzele se ingusteaza, nervurile ajungand aproape paralele iar florile de asemenea pot fi deformate. Deficitul de Molibden poate aparea si disparea sporadic, din motive inca necunoscute, simptomele disparand singure, fara un tratament anume. Aceste simptome sunt similare cu cele provocate de erbicide si nu trebuiesc confundate cu ele.
Intelegerea etichetei ingrasamantului
Un ingrasamant este o substanta utilizata in scopul furnizarii unuia sau mai multor elemente esentiale pentru cresterea si dezvoltarea normala a plantei.
Analiza (N-P-K) va va spune raportul procentelor de greutate dintre azot, fosfor si potasiu in ingrasamantul pe care il cumparati. Analiza unui ingrasamant apare pe eticheta sub forma unui sir de trei numere, ca de exemplu 5-5-5. Primul numar indica procentul de azot (N), al doilea de fosfor (P) si al treilea indica procentul de potasiu (K).
Ingrasamantul complet continte azot, fosfor si potasiu, in timp ce ingrasamantul incomplet contine unul sau doua din aceste substante nutritive, si nu trei. Retineti ca termenul 'complet' aplicat la ingrasamant nu inseamna ca un produs contine toate elementele esentiale (macro si micro), ci doar pe acestea trei. Un ingrasamant poate fi complet si totusi sa-i lipseasca alte substante nutritive importante, cum ar fi magneziu, fier sau zinc.
Ingrasamantul echilibrat contine azot, fosfor si potasiu, cu azot si potasiu in procente egale in timp ce procentul de fosfor poate diferi. Astfel, un ingrasamant 5-5-5 sau 7-2-7 ar putea fi considerat un fertilizator echilibrat.
Raportul elementelor ingrasamantului se refera la valoarea relativa dintre procentul de azot, fosfor si potasiu din ingrasamant. Un ingrasamant 4-6-8 contine de 1.5 ori mai mult fosfor decat azot si de 2 ori mai mult potasiu decat azot prin urmare, ar putea fi numit ingrasamant cu raport de 1-1.5-2. Orice alt ingrasamant cu raport 1-1.5-2, ca de exemplu 6-9-12 va furniza aceleasi cantitati din cei 3 principali nutrienti daca rata de aplicare e ajustata corespunzator. De exemplu, 2 cani de 6-9-12 va furniza aceeasi cantitate de N, P si K precum 3 cani de 4-6-8. Astfel, ingrasamantul 6-9-12 este in esenta acelasi cu 4-6-8, ceilalti factori fiind identici, insa fiecare ingrasamant trebuie folosit utilizandu-se o rata diferita.
Eticheta ingrasamantului contine informatii valoroase. Din pacate, gradinarii amatori nu-i acorda multa importanta. Va trebui sa faceti o practica din a citi eticheta atunci cand cumparati un fertilizator. Scopul etichetei ingrasamantului este de a va spune ce cumparati. Aveti posibilitatea sa selectati ingrasamantul cel mai bun pentru plantele dvs. doar daca intelegeti informatiile de pe eticheta.
Surse de azot: Eticheta ingrasamantului contine o lista cu 4 forme de azot, care impreuna insumeaza procentul total de azot din ingrasamant: azot nitrat, azot amoniacal, azot organic solubil in apa si azot insolubil in apa.
Plantele pot absorbi azot doar din formele nitrate si amoniacale. Azotul nitrat se infiltreaza cu usurinta in timpul ploilor puternice. Azotul amoniacal este mai rezistent la aceasta infiltrare comparativ cu azotul nitrat, insa este convertit la forma nitrata destul de rapid, in timp de doua pana la trei saptamani, de bacteriile din sol.
Azotul organic solubil in apa se transforma in azot amoniacal la cateva zile dupa ce este aplicat pe sol. Din acest motiv, azotul organic solubil in apa prezent pe eticheta ingrasamantului poate fi considerat echivalentul azotului amoniacal. Principala sursa de azot organic solubil in apa este ureea. Ureea nu este un element organic ci un produs sintetic.
Azotul insolubil in apa provine aproape in intregime de la surse naturale organice, precum semintele macinate, namolurile provenite de la statiile de epurare, fainurile proteice. Trebuie convertit in azot amoniacal de catre organismele din sol inainte de a fi folosit de plante, iar conversia are loc gradual. Datorita descompunerii sale lente si a rezistentei la infiltrare, este de preferat a se gasi in ingrasamant, chiar daca aceasta forma de azot este mult mai scumpa decat altele.
Potasiul este important pentru hibiscus, in special in productia florilor. Clorura de potasiu (KCl) este cea mai ieftina sursa de potasiu si ca atare, se gaseste frecvent in fertilizatori insa nu este de dorit datorita nivelului sau mare de clorura.
In cazul in care apare apare o carenta de magneziu, se poate folosi sulfatul de magneziu (sarurile Epsom). Adesea, aplicarea de magneziu pe sol nu va avea un efect imediat daca deficitul este sever. Pulverizarea frunzisului cu o solutie de 60 de grame de sulfat de magneziu si 4.5 l apa, poate fi de ajutor.
Sulful - De obicei exista suficient sulf in apa si fertilizatorul care ii sunt furnizati plantei, pentru a satisface cererea ei de acest macroelement. Se poate ca sulful sa nu fie listat pe eticheta, dar este furnizat de multe substante din fertilizator: sulfatul de amoniu, sulfatul de potasiu. Sulful poate fi listat ca hrana secundara pentru planta daca este adaugat pentru a forma un ingrasamant acid, dar chiar daca sulful nu e mentionat, nu aveti motive sa va ingrijorati.
Calciul - Daca pH-ul solului este pastrat in intervalul corespunzator, atunci exista suficient calciu in sol pentru o crestere normala a plantei. Daca se foloseste var agricol sau dolomita pentru a mentine pH-ul solului mai mare de 5.5, nu veti mai avea motive sa va ingrijorati in prinvinta calciului. Dolomita contine si magneziu ceea ce este foarte bine.
Oligoelementele (microelementele) - Este recomandat sa aveti toate solurile analizate de un specialist inainte de a adauga vreun microelement solului deoarece acestea pot deveni toxice pentru plante daca exista mai multe din ele aflate intr-o forma disponibila ei. 'Forma disponibila' inseamna ca microelementele sunt prezente in cantitatile cerute dar intr-o forma ce le face accesibile plantei. Nu este de folos adaugarea de microelemente, si schimbarea pH-ului solului. De exemplu, carentele de oligoelemente sunt adesea intalnite la solurile pe care s-a aplicat var agricol prea mult. Adaugarea de microelemente nu ar avea nici un efect, deoarece varul agricol le-ar face nedisponibile.
Cresterea aciditatii solului prin adaugarea de sulf va creste mult disponibilitatea tuturor oligoelementelor cu exceptia molibdenului. Fierul este unul din cele mai abundente minerale intalnite in sol, insa doar o cantitate mica este prezenta intr-o forma disponibila plantelor.
Clorofila, ceea ce da culoarea verde plantei, necesita fier pentru a fi formata, si de aceea carenta de fier se manifesta imediat prin ingalbenirea frunzelor deoarece nu le este furnizata suficienta clorofila. Insa aceasta nu inseamna ca nu exista deloc fier in sol. Probabil ca este suficient pentru nevoile plantei dar varul agricol a marit pH-ul solului intr-atat incat s-a format hidroxidul de fier insolubil, care nu este disponibil plantelor. Odata ce solul este acidificat prin adaugarea de sulf, fierul devine solubil si disponibil plantelor.
Oligoelementele - Au hibiscusii nevoie de ele?*
Raspunsul la aceasta intrebare este afirmativ, dar urmatoarea intrebare ce urmeaza este cum stim daca solul are vreo carenta de oligoelemente? Acest lucru poate fi observat la 'plantele indicatoare'. Cel mai bun indicator al deficitului de bor este sfecla. Acestea vor avea radacini crapate si unele vor muri chiar daca au frunzele intens colorate.
Citricele sunt de asemenea ghizi buni, caci fructele lor vor fi uscate si nesuculente. Pentru a corecta acest deficit de bor (presupunand ca nu are o reactie alcalina), aplicati borax pe suprafata solului folosind o rata de 40g pe 10m2 - boraxul poate fi amestecat cu solul pentru o aplicare mai usoara sau pulverizat pe frunze intr-o solutie de 30g la 7 l de apa.
Aveti grija la cantitatea de borax utilizata! Folositi doar cantitatile indicate, altfel pot interveni ranirea plantei sau chiar moartea. Amintiti-va sa nu executati aceasta operatiune la caldura zilei!
Deficitul de molibden este descris ca fiind asociat cu hibiscusul si este de obicei numit 'frunza curea'. Frunzele afectate, desi verde inchis la culoare, sunt pipernicite si stranse lateral, nervurile sunt proemninente si distorsionate. Florile plantei afectate nu se deschid normal, iar petalele tind sa se contopeasca. Plantele afectate trebuiesc pulverizate cu o solutie de amoniu sau molibdat de sodiu in concentratie de 30g la 27 l de apa pana la umezirea frunzelor.
Cuprul si zincul sunt de asemenea oligoelemente importante. Efectul metabolismului cuprului in planta nu este cunoscut in profunzile, dar s-a demonstrat ca e prezent in anumite proteine, cu caracter de enzime. Aceste enzime ajuta anumite procese chimice si de crestere. Cuprul pare sa ajute la formarea de vitamina A. O deficienta de cupru duce la ingalbenirea si caderea frunzelor si uscarea ramurilor incepand de la varf. In acest caz citricele dvs. sunt buni indicatori ai deficitului. Daca apare fenomenul de mai sus, solul dvs. are un deficit de cupru.
Deficienta de zinc duce la formarea de frunze mici si grupate impreuna sub forma unei rozete iar plantele sunt pipernicite. Pentru a depasi deficitul de zinc, e necesara pulverizarea plantelor cu o solutie de sulfat de zinc (45 g) si var agricol hitratat (20 g) la 4.5 l apa. Cel mai bun moment pentru aceasta pulverizare este primavara sau la inceputul verii.
Limbajul prin semne al plantelor
Frunze afectate Semne Elementul deficitar
Toate frunzele Pipernicite, nervuri galbui, adesea rosii Azot
Frunze mature Mici, rasucite, decolorate Zinc
Galben pestrit, violacee Fosfor
Frunze tinere Gri, cu pete galbene, nervuri verzi Magneziu
Margini violacee si sfaramicioase Potasiu
Ofilite, apa nu ajuta Cupru
Ingalbenite, toate nervurile verzi Mangan
Ingalbenite, toate nervurile mari verzi Fier
Ingalbenite, nici o nervura verde Sulf
Doar baza frunzei ingalbenita Bor
Varfuri si margini doar ingalbenite Calciu
*s-a scris in 1980
(va urma)
Hibiscus rosa-sinensis /Malaysia
Hibiscus rosa-sinensis is the national flower of Malaysia, called Bunga Raya in Malay, dahonghua 大红花 in Chinese, Sembaruthi-செம்பருத்தி in Tamil, Gurhal/orhul in Hindi, Chemparathy in Malayalam, Wada Mal in Sinhala, and Mamdaram (మందారం) in Telugu.
Introduced into the Malay Peninsula in the 12th Century, it was nominated as the national flower in the year 1958 by the Ministry of Agriculture amongst a few other flowers, namely ylang ylang, jasmine, lotus, rose, magnolia, and bunga tanjung. On 28 July 1960, it was declared by the government of Malaysia that the hibiscus would be the national flower.
The word bunga in Malay means "flower", whilst raya in Malay means "big". The hibiscus is literally known as the "big flower" in Malay. The red of the petals symbolizes the courage, life, and rapid growth of the Malaysian, and the five petals represent the five Rukun Negara of Malaysia. The flower can be found imprinted on the notes and coins of the Malaysian ringgit.
Hibiscus syriacus /South Korea
Hibiscus syriacus is the national flower of South Korea. The flower appears in national emblems, and Korea is compared poetically to the flower in the South Korean national anthem.[1] The flower's name in Korean is mugunghwa (Hangul: 무궁화; Hanja: 無窮花). The flower's symbolic significance stems from the Korean word mugung, meaning "immortality".
The Peony /China
The peony is among the longest-used flowers in ornamental culture and is one of the smallest living creature national emblems in China. Along with the plum blossom, it is a traditional floral symbol of China, where it is called 牡丹 (mǔ dān). It is also known as 富贵花 (fuguihua) "flower of riches and honour", and is used symbolically in Chinese art.[2] In 1903, the Qing Dynasty declared the peony as the national flower. Currently, the Republic of China on Taiwan designates the plum blossom as the national flower, while the People's Republic of China has no legally designated national flower. In 1994, the peony was proposed as the national flower after a nationwide poll, but the National People's Congress failed to ratify the selection. In 2003, another selection process has begun, but to date, no choice has been made.
The famous ancient Chinese city Luoyang has a reputation as a cultivation centre for the peonies. Throughout Chinese history, peonies in Luoyang are often said to be the finest in the country. Dozens of peony exhibitions and shows are still held there annually.
http://en.wikipedia.org/wiki/Floral_emblem
http://www.crunchyroll.com/forumtopic-363531/national-flower/?pg=0
Swedish ivy (Plectranthus verticillatus/Plectranthus australis)
Posted on
06:03
- by Alice din Tara Minunilor
In:
plectranthus,
swedish ivy
Denumire populara: Craciunita, cactusul craciunului
Familie: Cactaceae
Origine: sud-estul Braziliei
Inaltime: 30 cm
Diametru: 30 cm
Expunere: partial umbra si plin soare
Pamant: uscat, nisipos, usor drenabil
Udare: acest tip de cactus necesita umezeala pe toata perioada anului.
Descriere:
In Brazilia, unde este habitatul sau natural, Schlumbergera sau Craciunita creste in padurile tropicale, in tufe mari. Este cultivata pentru frumusetea florilor sale tubulare de culori stralucitoare, care apar de obicei in preajma Craciunului.
 |  |
Ingrijire:
Ca si alte specii de cactusi de jungla, schlumbergera nu trebuie niciodata expusa in plin soare pe perioada de vara. Plasata la o fereastra partial umbrita, unde sa primeasca o cantitate medie de lumina, este locul ideal pe timp de primavara, vara si toamna. Iarna poate fi lasata la soare, pentru ca razele slabe nu ii vor face rau.
Mugurii incep sa se formeze toamna devreme si inflorirea este grabita de zilele din ce in ce mai scurte. Odata ce planta a inceput sa inmugureasca nu o tineti intr-o camera in care se aprind surse de lumina artificiala dupa apus; fie mutati plantele intr-o camera intunecata pentru ca apoi sa le scoateti iar la lumina a 2-a zi, fie acoperiti planta cu o cutie de carton si o inlaturati a 2-a zi. 
Aceasta operatie trebuie inceputa toamna devreme si continuata pana se formeaza bobocii. Tratamentul acesta de scurtare a zilei de lumina trebuie inceput cu 6-8 saptamani inainte de Craciun, daca vreti ca schlumbergera sa infloreasca de sarbatori. Daca urmati aceasta rutina si totusi cactusul nu infloreste, inseamna ca planta fie sta in prea multa umbra, fie intr-un mediu cu temperatura ridicata. Ea are nevoie sa stea intr-un loc racoros in saptamanile de dinainte de inflorire.
Dupa ce s-au format florile, asezati permanent planta intr-un loc luminos (nu in plin soare). Nu rasuciti ghiveciul in perioada in care se formeaza bobocii, pentru ca se pot desprinde; ei sunt mici, iar lipsa de lumina ii va face sa se rasuceasca si sa cada. Alte cauze sunt: curentii de aer, schimbarile bruste de temperatura, radacinile uscate sau imbibate cu apa, aerul excesiv de uscat sau cultivarea plantei intr-un ghiveci mult prea mare.
Se uda din abundenta si se inlatura excesul de apa care se aduna in farfuria ghiveciului. Intre udari lasati pamantul din ghiveci sa se usuce putin. Daca aerul din camera este foarte uscat, asezati un vas cu apa in apropierea ghiveciului. Tratati planta cu un fertilizator cu concentratie mare de potasiu, lunar, pe toata perioada anului.
Inmultire:
Craciunita este usor de inmultit, din tulpina, operatie care se face primavara sau vara astfel: se rupe o parte de tulpina cu 2-3 segmente, se lasa sa se usuce cateva ore, dupa care se planteaza intr-un ghiveci. Intr-un ghiveci mai mare se pot planta mai multe astfel de tulpini. Plantele puse la inmultit astfel trebuie tratate ca plante mature si in circa 4 saptamani vor incepe sa creasca.
Specii:
S. buckleyi are tulpini arcuite, de un verde stralucitor, formate din segmente. Florile apar iarna si sunt de culoare roz inchis, rosu sau albe.
sursa: gradina mea
info: wikipedia
Posted on
07:05
- by Alice din Tara Minunilor
In:
gardenia
CLASIFICARE STIINTIFICA:
Kingdom: Plantae
(unranked): Angiosperms
(unranked): Eudicots
(unranked): Asterids
Order: Gentianales
Family: Rubiaceae
Genus: Gardenia
(unranked): Angiosperms
(unranked): Eudicots
(unranked): Asterids
Order: Gentianales
Family: Rubiaceae
Genus: Gardenia
native to the tropical and subtropical regions of Africa, southern Asia, Australasia and Oceania. Several species occur on Hawaiʻi, where gardenias are known as naʻu or nānū.
Gardenia (familia Rubiacee) este o planta cu aspect de arbust, care se cultiva cu greutate, deoarece necesita ingrijiri atente si constante.
Este o planta delicata, apreciata totusi din multe motive: frunzele lucioase, verde inchis, persista un an intreg si creeaza un contrast cu florile minunate, albe - crem, foarte intens parfumate.
In casa atinge rareori un metru inaltime. Inaltimea ei obisnuita este de 50-100 de cm, iar diametrul tot de 50-100 de cm.
Este o planta care infloreste vara sau iarna, are nevoie de lumina indirecta si de udare abundenta.
Cultivare:
In martie-aprilie, replantati-o, fiind atenti in mod deosebit sa nu alterati radacinile. Folositi un compost calcaros pe baza de turba sau de pamant fertil, preparat dintr-o parte de pamant fertil sterilizat, una de balegar bine descompus si una de turba, la care adaugati o cantitate mica de nisip si bucatele de mangal.
Primavara si vara, amestecul trebuie mentinut in permanenta umed, udandu-l abundent cu apa calduta, necalcaroasa.
Gardenia are nevoie de multa lumina, dar indirecta. Mai mult, trebuie mentinuta la temperatura de 21 de grade Celsius. Daca aceasta este mai ridicata, transferati planta intr-un loc cu penumbra.
In martie-aprilie, replantati-o, fiind atenti in mod deosebit sa nu alterati radacinile. Folositi un compost calcaros pe baza de turba sau de pamant fertil, preparat dintr-o parte de pamant fertil sterilizat, una de balegar bine descompus si una de turba, la care adaugati o cantitate mica de nisip si bucatele de mangal.
Primavara si vara, amestecul trebuie mentinut in permanenta umed, udandu-l abundent cu apa calduta, necalcaroasa.
Gardenia are nevoie de multa lumina, dar indirecta. Mai mult, trebuie mentinuta la temperatura de 21 de grade Celsius. Daca aceasta este mai ridicata, transferati planta intr-un loc cu penumbra.
Toamna si iarna, mentineti planta la caldura si la cel putin 13 grade Celsius. Udati-o atat cat sa mentineti compostul umed si, in cazul plantelor care infloresc iarna, administrati un ingrasamant lichid, cand apar florile.
Mentineti aerul umed stropind apa numai asupra frunzelor. Asezati gardenia intr-un loc luminos, bine aerisit, dar protejat de curentii de aer.
Reproducere:
Prelevati butasi din vlastarele tinere si viguroase - operatia se efectueaza intre lunile ianuarie si martie. Taiati-i lungi de 8 cm si tratati-le partea inferioara cu hormoni rizogeni, apoi plantati-i intr-un amestec de nisip si turba, in parti egale.
Pentru a obtine o inradacinare corespunzatoare, folositi o ladita pentru multiplicare, asezata la 18-21 grade Celsius, la adapost de razele soarelui, si mentineti amestecul usor umed. Plantele obtinute din butasi infloresc dupa 2-3 ani.
Pericole si precautii:
Apa si lumina insuficiente determina caderea florilor si opacifiaza frunzele. Paianjenul rosu apare atunci cand aerul este uscat si se combate cu acaricide adecvate.
Specii si varietati horticole:
Gardenia jasminoides (sin. Gardenia augusta), originara din China si Japonia, are tulpini lemnoase, frunze lucioase verde inchis si flori albe, parfumate. Infloreste in miezul verii.
Gardenia thunbergia este un arbust sau un copacel compact, originar din Africa de Sud. Are frunze verzi, ample, lungi de pana la 15 cm. Florile parfumate sunt albe - crem si apar toamna, fiind succedate de fructele ovale, cenusii.
Mentineti aerul umed stropind apa numai asupra frunzelor. Asezati gardenia intr-un loc luminos, bine aerisit, dar protejat de curentii de aer.
Reproducere:
Prelevati butasi din vlastarele tinere si viguroase - operatia se efectueaza intre lunile ianuarie si martie. Taiati-i lungi de 8 cm si tratati-le partea inferioara cu hormoni rizogeni, apoi plantati-i intr-un amestec de nisip si turba, in parti egale.
Pentru a obtine o inradacinare corespunzatoare, folositi o ladita pentru multiplicare, asezata la 18-21 grade Celsius, la adapost de razele soarelui, si mentineti amestecul usor umed. Plantele obtinute din butasi infloresc dupa 2-3 ani.
Pericole si precautii:
Apa si lumina insuficiente determina caderea florilor si opacifiaza frunzele. Paianjenul rosu apare atunci cand aerul este uscat si se combate cu acaricide adecvate.
Specii si varietati horticole:
Gardenia jasminoides (sin. Gardenia augusta), originara din China si Japonia, are tulpini lemnoase, frunze lucioase verde inchis si flori albe, parfumate. Infloreste in miezul verii.
Gardenia thunbergia este un arbust sau un copacel compact, originar din Africa de Sud. Are frunze verzi, ample, lungi de pana la 15 cm. Florile parfumate sunt albe - crem si apar toamna, fiind succedate de fructele ovale, cenusii.
Gardenia jasminoides
Famila: Rubiaceae
Origine: Sud-estul Chinei, Japonia
Inaltime: 60-90 cm
Diametru: 90-180 cm
Expunere: partial umbra
Descriere:
Gardenia este un arbust preferat de multi gradinari si iubitori de plante, care are flori albe, lucioase si foarte parfumate si frunze de culoare verde-inchis. Se crede ca gardeniile au fost numite asa dupa Alexander Garden, un doctor din Charleston, USA, in timpul perioadei coloniale. Gardeniile, care sunt mai mult de 200 de specii, fac parte din familia Rubiaceae.
Una din specii este insa foarte importanta, anume gardenia jasminoides: foarte frumoasa, cu frunze opuse, lucioase, cu textura fina si de culoare verde-inchis, acest arbust are o forma compacta. Florile apar la mijlocul primaverii sau inceputul verii, si dureaza destul de mult pentru ca nu se deschid toate odata. Gardeniile au flori albe (devin crem pe masura ce se maturizeaza) si par cerate; au un parfum puternic, dulce, care poate umple o camera intreaga.
 |
|  |
Ingrijire
Cel mai bun mod de a avea o gardenie care sa supravietuiasca intr-o casa obisnuita este sa incepeti cu o ramura taiata sau cu un butas. Pe masura ce acesta va creste se va obisnui cu conditiile de mediu din camera respectiva. Gardeniilor nu le place sa fie mutate din mediul umed si cu temperatura controlata al unei sere in atmosfera uscata si calda din casele sau apartamentele obisnuite. Daca vreti sa cresteti o gardenie, va trebui sa ii creati un mediu asemanator celui in care creste in natura: ziua sa fie cald iar noaptea, racoare si umezeala.
Arbustul se planteaza in pamant bogat, acid (4,5 - 5,5 pH). O planta nou cumparata are cu siguranta acest tip de pamant. Compostul trebuie sa fie poros, astfel incat sa lase apa sa se scurga rapid si totusi sa mentina umezeala. Amestecuri preparate din pamant acid, speciale pentru gardenii, camelii si azalee se gasesc la orice centru comercial. Plantati arbustul intr-un ghiveci de plastic, care sa aiba neaparat gauri pentru scurgerea apei - acestea sunt perfecte pentru ca pastreaza umezeala continuu. Gardenia se transplanteaza in mod normal o data la 2-3 ani, dar se poate si mai devreme, daca radacinile au consumat tot spatiul din ghiveci.
Cand scoateti ghiveciul afara, alegeti o locatie aflata in semi-umbra, in care gardenia sa fie ferita de soarele puternic de dupa-amiaza. Important este sa fie protejata si de curentii de aer puternici. Adaugati peste pamant un strat de 5-7 cm de materie organica, pentru a se pastra umiditatea solului. De asemenea e bine sa transplantati gardenia intr-un ghiveci mai mare primavara, pentru a-i da posibilitatea sa se dezvolte.
Udarea
Este obligatoriu sa udati gardenia in anotimpurile uscate. De asemenea, pamantul trebuie sa fie mereu jilav. Udarea este foarte importanta pentru ca de ea depinde numarul de boboci pe care il va avea planta la maturitate. Daca gardenia dvs. are multi boboci dar este udata prea putin, majoritatea bobocilor vor cadea inainte de a se deschide. Prin urmare, cand planta imboboceste este bine ca pamantul sa fie mereu umed; suprafata sa trebuie sa fie mereu jilava la atingere. Udati planta de sus in jos, adica turnati apa pe pamant, nu in tavita ghiveciului.
Aveti grija insa ! Daca gardenia trebuie udata frecvent, asta nu inseamna sa ii lasati radacinile sa stea in pamant imbibat cu apa. Drenajul este foarte important. Frunzele si bobocii gardeniei cad atunci cand planta e udata prea abundent. Aceleasi efecte le are si udarea la intervale prea lungi de timp (cand pamantul din ghiveci e deja uscat), numai ca in acest caz procesul e mai lent - frunzele pot sa cada si la 1-2 saptamani dupa ce planta a fost udata din nou.
Uneori, in functie de sursa, apa de la robinet poate schimba pH-ul pamantului. Cu alte cuvinte, pamantul devine alkalin in loc sa ramana acidic, si in acest caz planta e afectata de boala numita cloroza. Frunzele capata o culoare palida, uneori chiar galbena, iar venele raman verzi. Daca se intampla acest lucru, problema se poate corecta prin adaugarea de sulfat de fier in pamantul din ghiveci, care se gaseste in magazinele specializate. Amestecul obisnuit care se utilizeaza este de 1,2 g de sulfat de fier la aproape 4 litri de apa. Gardenia se uda cu aceasta solutie o data sau de doua ori pe saptamana, timp de o luna, sau pana cand planta s-a insanatosit.
Temperatura
Lumina
Ca toate plantele care infloresc, gardenia are nevoie de lumina puternica pentru a inflori, dar nu soare direct, mai ales pe timpul verii. Razele directe ale soarelui creaza caldura uscata, care nu e buna pentru plantele care iubesc umidtatea. Prin urmare, cel mai bun loc din casa este o fereastra orientata spre sud, dar protejata de o perdea. Dar nu este numai atat! Daca vremea noroasa dureaza mai mult de 3-4 zile, bobocii vor cadea sau planta nu va mai produce boboci deloc. Pentru a preveni acest lucru, plasati o sursa artificiala de lumina in preajma gardeniei.
Umiditatea
Gardenia nu tolereaza aerul uscat (nivelele joase de umiditate). Plasati langa ghiveciul cu gardenii o tavita cu apa. De asemenea, stropirea foliajului este o metoda buna, desi uneori nu e bine sa stropiti si bobocii. Umiditatea crescuta ajuta si la prevenirea infestarii cu paienjeni rosii.
Fertilizarea
Gardenia trebuie tratata cu o substanta fertilizatoare o data pe luna, cand planta creste. Folositi o substanta solubila acida si cititi bine instructiunile de pe sticla inainte, pentru a respecta proportiile. Este insa foarte posibil ca fertilizatorul sa schimbe pH-ul pamantului. Daca frunzele capata o culoare palida, probabil ca nu primeste destul nitrogen - nu confindati acest simptom cu cloroza despre care am vorbit mai sus (la cloroza frunzele au vene verzi).
Daunatori
Sunt multe insecte care pot ataca gardenia daca nu sunt folosite masuri preventive sau de control.Cele mai daunatoare sunt puricii plantelor, afidele, paienjenii, fluturii albi si coleopterele.
Inmultire:
1. Butasi, in februarie.
2. Divizarea radacinilor, numai cand temperatura este de 27C.
Lavinia Rorich
Gradinamea.ro
decembrie 2005
http://www.gradinamea.ro/Gardenia_jasminoides_3120_542_1.html
-clasificare stiintifica:
Regn: Plantae
Încrengătură: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Ericales
Familie: Ericaceae
Gen: Rhododendron [rhodos = trandafir, dendron = copac]Subgen: Pentanthera şi sutsusi
Încrengătură: Magnoliophyta
Clasă: Magnoliopsida
Ordin: Ericales
Familie: Ericaceae
Gen: Rhododendron [rhodos = trandafir, dendron = copac]Subgen: Pentanthera şi sutsusi
- zona de proveninenta: Azaleele isi au originea in regiunile muntoase din S-E Asiei, doar cateva provenind din America de Nord si EuropaAmerica de Nord si Europa.
SFATURI PENTRU O INGRIJIRE OPTIMA:
- temperatura convenabila pentru crestere:
zi: 22-25ºC
noapte: 6-18ºC
- sub 13ºC, cresterea e mult incetinita
- nu suporta temperaturile ridicate si aerul uscat, care duce la vestejirea bobocilor
- lumina: semi-umbra
- apa: cu care e udata planta trebuie sa aiba temperatura camerei si sa fie usor acida. Vara se va pulveriza apa pe frunze, de 2 ori pe zi, iar iarna se recomanda sa se faca mai rar. Specialistii ne recomanda ca apa sa fie fiarta (nu suporta calcarul din apa care determina aparitia de cloroze si incetinirea cresterii), apoi cand o lasam sa se raceasca sa introducem turba (la 10 L de apa se adauga 1 L de turba ), iar udarea sa fie sub forma de pulverizare abundenta, pana cand va iesi apa prin gaurile de evacuare ale ghiveciului. Trebuie sa tineti cont de un lucru foarte important pentru aceasta floare, farfuria in care va sta ghiveciul sa nu aiba apa, fiindca "nu suporta sa stea in apa".
- substratul: poros, usor, fibros, hranitor, cu o aciditate pronuntata si capacitate mare de retinere a apei: turba, pamant de frunze de fag, ace de brad, 10% nisip si muschi sphagnum (care scade riscul imbolnavirii cu ciuperci care ataca radacina, ducand la putrezirea ei ).
- inmultirea: se poate face prin altoire sau prin butasi semi-lemnosi. Butasii, lungi de 3-4 cm se recolteaza in lunile ianuarie-februarie, din varfurile lastarilor si se inradacineaza in nisip. Inradacinarea este foarte dificila, de aceea este bine sa se foloseasca in acest sens hormoni rizogeni.
- pentru a stimula capacitatea de ramificare a plantei se vor ciupi lastarii, prin inlaturarea varfurilor acestora, pentru a favoriza cresterea lastarilor laterali, marind volumul plantei si a numarului de flori.
- fertilizarea se aplica cu solutii minerale in concentratie redusa.
- transplantarea, [in ghivece nu prea mari si nu prea inalte], se face dupa trecerea florilor
- taierile de corectie: luna mai - se elimina florile trecute, aplicandu-se taietura sub ele. lastarii lacomi, subtiri, prost plasati se inlatura.
- vara: udarea prin pulverizare, umbrirea prin amplasarea plantei intr-un loc ferit de insolatie, ingrasarea in cateva etape (3-6) si eventula combaterea bolilor si daunatorilor.
- toamna: transferarea plantei in locuri racoroase si luminate pentru parcurgerea perioadei de repaus. prin aceste lucrari Azaleea se pregateste pentru o noua inflorire catre primavara anului viitor.
- daca doriti o inflorire timpurie, tineti planta la temperaturi de peste 20ºC si administrati ingrasaminte lichide o data la doua saptamani, pana cand bobocii incep sa se deschida. Dupa inflorire pastrati planta la temperaturi de peste 10ºC pana primavara. Azaleea infloreste in toate anotimpurile anului cu exceptia verii.
- stiati ca:
alte sfaturi:
Trandafirii muntilor - Azaleele
Azalee sau trandafirul muntilor
noapte: 6-18ºC
- sub 13ºC, cresterea e mult incetinita
- nu suporta temperaturile ridicate si aerul uscat, care duce la vestejirea bobocilor
- lumina: semi-umbra
- apa: cu care e udata planta trebuie sa aiba temperatura camerei si sa fie usor acida. Vara se va pulveriza apa pe frunze, de 2 ori pe zi, iar iarna se recomanda sa se faca mai rar. Specialistii ne recomanda ca apa sa fie fiarta (nu suporta calcarul din apa care determina aparitia de cloroze si incetinirea cresterii), apoi cand o lasam sa se raceasca sa introducem turba (la 10 L de apa se adauga 1 L de turba ), iar udarea sa fie sub forma de pulverizare abundenta, pana cand va iesi apa prin gaurile de evacuare ale ghiveciului. Trebuie sa tineti cont de un lucru foarte important pentru aceasta floare, farfuria in care va sta ghiveciul sa nu aiba apa, fiindca "nu suporta sa stea in apa".
- substratul: poros, usor, fibros, hranitor, cu o aciditate pronuntata si capacitate mare de retinere a apei: turba, pamant de frunze de fag, ace de brad, 10% nisip si muschi sphagnum (care scade riscul imbolnavirii cu ciuperci care ataca radacina, ducand la putrezirea ei ).
- inmultirea: se poate face prin altoire sau prin butasi semi-lemnosi. Butasii, lungi de 3-4 cm se recolteaza in lunile ianuarie-februarie, din varfurile lastarilor si se inradacineaza in nisip. Inradacinarea este foarte dificila, de aceea este bine sa se foloseasca in acest sens hormoni rizogeni.
- pentru a stimula capacitatea de ramificare a plantei se vor ciupi lastarii, prin inlaturarea varfurilor acestora, pentru a favoriza cresterea lastarilor laterali, marind volumul plantei si a numarului de flori.
- fertilizarea se aplica cu solutii minerale in concentratie redusa.
- transplantarea, [in ghivece nu prea mari si nu prea inalte], se face dupa trecerea florilor
- taierile de corectie: luna mai - se elimina florile trecute, aplicandu-se taietura sub ele. lastarii lacomi, subtiri, prost plasati se inlatura.
- vara: udarea prin pulverizare, umbrirea prin amplasarea plantei intr-un loc ferit de insolatie, ingrasarea in cateva etape (3-6) si eventula combaterea bolilor si daunatorilor.
- toamna: transferarea plantei in locuri racoroase si luminate pentru parcurgerea perioadei de repaus. prin aceste lucrari Azaleea se pregateste pentru o noua inflorire catre primavara anului viitor.
- daca doriti o inflorire timpurie, tineti planta la temperaturi de peste 20ºC si administrati ingrasaminte lichide o data la doua saptamani, pana cand bobocii incep sa se deschida. Dupa inflorire pastrati planta la temperaturi de peste 10ºC pana primavara. Azaleea infloreste in toate anotimpurile anului cu exceptia verii.
- stiati ca:
alte sfaturi:
Trandafirii muntilor - Azaleele
Azalee sau trandafirul muntilor
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
